Astenie de toamnă

 

Bogați cu frunze-mi sunt salcâmii, 

În prag de toamna-s încă verzi. 

Își plimbă ramul ca nebunii, 

De frunze cerul nu îl vezi. 

Din ram se-avânta-n nori, gramezi

De păsări cântătoare-n stoluri mici. 

Străbat în cercuri, case și livezi, 

Vestind finalul traiului de-aici! 

Și-a fost o zi când zarva a-ncetat, 

Când liniștea pe ram s-a așezat, 

Nici vântul vreun salcâm n-a scuturat, 

Nici frunză și nici ram n-a mai mișcat. 

Pictați, așa stăteau salcâmii mei, 

În ramă parcă-ngrămădiți, 

De viață părăsiți, dragii de ei, 

Cu galben ici și colo măzgăliți. 

Mult a fost, puțin a mai rămas, 

Soarele mult mai devreme a apus, 

Peste sat, peste case, peste lume, 

Lăsând salcâmii mei cu frunze brune.