Dă-mi mâna! Dă-mi brațul!

 Dă-mi mâna să pășim împreună pe mantia universului, 

Să nu simt teamă în întunericul vidului, 

Să fim aer, apă și hrană unul pentru celălalt, 

Să fim soare și lună pe cerul înstelat.

Dă-mi brațul să te cuprind pentru ani, 

Să mă porți ca pe-o salbă de flori de mai, 

Să simt ca tu ești tot ce ar fi putut

Să-mi lipsească vreodată pe acest pământ. 

Dă-mi mâna să pot să te simt aproape, 

Așa vom putea merge departe, 

În nebuloase necunoscute, neclare, 

Ce rup întunericul în explozii de culoare. 

Dă-mi brațul atunci când mi-e frică, 

Sa-ți simt sângele în vene zvâcnind, 

Curajul să ne cuprindă, 

Printre mii de  galaxii gonind.