Morgana



Unde mă porți în gânduri tu iubire? 

Pe ce crâmpeie de visare? 

Ce rol mai joc și asta dată, 

În scena ta iluzionata? 


Mult prea tăcut te-ai prefăcut,

Că-s adierea unui vânt! 

Sunt o făptură, cu vorbă, spirit, faptă, 

Ce de natură am fost creată. 


Eu sunt aici și azi și maine, 

Dar sentimentul tot îți spune:

-Ești nebun sa crezi, 

orice-ți imaginezi ca vezi? 


Sunt Morgana pustiului tău suflet, 

Când nisipul te acoperă complet. 

Doar  te ridic, încet te scuturi

Și mergi în cerc peste trecuturi. 


Pierdut, mă porți din nou în gânduri, 

În drumul tău spre inutile scopuri, 

Ce nu te-apropie în viață,

De Dumnezeu și de speranță.


Pesimist și abătut,

Te-ntorci la tristul tău trecut, 

Speri sa faci bine, în gândul tău, 

Dar te afunzi mai rău, mai rău. 


Deșertu-i în mișcare un complot, 

Furtuna te-a acoperit de tot. 

La oaza ce-ai sperat de mult, 

Ajungi trecând de-al vieții cult. 


    Există oameni care au capacitatea de a observa viața dintr-un plan superior, așa cum ne indica o vorbă populară: "dacă ieși dintre copaci poți să vezi pădurea". Dar nu toți avem capacitatea aceasta și de multe ori repetăm greșelile trecutului. De câte ori? De atâtea ori cât este necesar să ne afundăm în probleme. O analogie a situației este momentul în care o persoana încearcă să se salveze  din mlaștină. Cu cât se zbate mai mult, cu atat se afundă mai tare! Soluțiile în viață sunt total diferite față de ceea ce credem noi că trebuie să facem. Un punct de vedere exterior, ( psiholog, un prieten ori o persoană matură și înțeleaptă), ne poate furniza o imagine de ansamblu. Situațiile dificile pot fi rezolvate ușor dacă va deschideți către comunicare și bineînțeles sa existe dorința de a închide cercuri vicioase. 


Cu drag! Un artizan! 









Comentarii

  1. Cercurile vicioase se pot rupe, dacă și numai dacă le conștientizăm existența. Singuri, sau cu ajutor din afară. 🙂 oricum, minunată aserțiune între ficțiune și realitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rolul fiecăruia dintre noi în viata celorlalți poate fi mai mult sau mai puțin constientizat. O regula de căpătâi este ca ajutorul și sfatul se dau doar dacă sunt cerute! Însă, o informație aruncată pe masă poate să deschidă mintea unui om, fără a întra în spațiul său intim. Cei ce pot ajuta, să ajute fără a aștepta reciprocitate!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare