Retromemorie

      Nu te-am ales și nu te-am vrut! A părut că întâmplător privirile noastre s-au întâlnit! Clipele au luat forma veșniciei nemăsurate! A fost atâta timp cât să ne întâlnim esența și să oprim timpul. Momentul s-a dilatat infinit și zgomotul s-a șters în jurul acestui spectacol în care s-a produs o recunoaștere. 

S-a strigat:

      -Adjudecat! Acesta este trunchiul din care au fost sculptate vioara și arcușul! 

      -Să cânte muzica! Maestre?!

Un luciu sinistru ți-a străfulgerat globii oculari! Am rupt firul privirii în direcții opuse, dar nu înainte de a înclina capul în semn de aprobare tacita! Mănușa a fost aruncată! 

      Lupul alb și lupul negru, yin și yang, jumătățile întregului, alb și negru, lumină și întuneric, răul și binele..nimic din toate acestea! Mai degrabă dacă le bagi într-un blender... Un drac și alt drac! Nu era nimic despre sfinți!

      -Să cânte muzica maestre!... am zis! E timpul pentru răfuială, polițe seculare de plătit, cine știe ce ochi de corb se vor scoate pana la final...Nici nu contează scopul...Cert e că ne căutam de multă vreme. Eram două suflete separate cu multe vieți în urmă, undeva în negura timpului. Poate șocul a declanșat nevoia de apărare prin atac.

-Tu!

-Și tu!

      Două secunde a durat tot! Suficient pentru a semna cel mai elaborat plan de bătaie sau contract de luptă cu abdicare temporară de la orice regulă morală și juridică pământeană!

Fără piua!