Magie de toamna


Magie de toamnă cu gust de tomate

Presară bunica puțin peste toate, 

Zacuscă-n borcane pe raft în cămară, 

Magiunul de prune se fierbe pe vatră.


Si mere și pere ea urcă în pod, 

Să fie la iarnă pentru nepot, 

Dragul de el, să aibă detoate, 

Până în vară când se coc celelalte. 


Bunica știe a face tot și toate, 

În ceaunul cel mare pune bucate, 

Pe rând presară ierburi alese, 

Cu mâinile sale din grădină culese. 


Si repede-i gata și una și alta, 

Orânduirea o știe de la mama și tata. 

Cu rost le privește și le scrutează, 

Mulțumită, mâinile-n poală-și așează. 


 

Comentarii

Postări populare