Titanii- între cer și pamant

 De-a lungul timpului s-au strâns, 

În nori compacți, negri și duri, 

Păcate, lacrimi ce s-au plâns, 

Din vechi și-ntunecate vremuri. 

Legați strans pe-a noastră vatră, 

Pe glob să nu se prăbușească, 

Doar voi titani de piatră, 

Țineți bolta grea, cerească. 

 

Pe spate țineți norii reci, 

Și capul vi-l plecați spre sol, 

Pe fețe lacrimile-s zeci. 

Efortul e-nzadar și gol. 

Și plebea toată vă condamnă, 

Că sunteți ființe arogante, 

Că nu le dați brațul și mâna, 

Și nu-i cărați pe toți în spate. 

Sub ochii voștri lumea se întinde, 

Ca o pădure grav amestecată, 

Ori mângâiată de ploi calde, 

Ori des lovită trist de soartă.