Iubește!

Pășește-n astă lume cu sfială și calcă delicat,

 nu frânge sub pașii tai ceva ce n-ai creat! 

Iubește fără discernământ și limită-n natură 

orice fărâmă de pământ sau creatură, 

insectele și norii deopotrivă înțelegând, 

că sunt mai prețioase decât orice ai în gând.

Iubește marea și brizanții clocotiți în maluri, 

ce-au fost create tot de ei prin distructive valuri. 

Învață tot ce-auzi în melodia lor suavă,

dar ia aminte cum izbesc de stânci o navă. 

Nu fii surprins de magia iluzorie a lui Neptun,

când norii negrii stau calmi după stârnirea  vântului nebun!

El îți întinde-n fața ochilor perfecțiunea în oglindă, 

dar jos e abisul, iar sus e înaltul cer ce se perindă. 

Iubește muntele ce dorința-ți pune-n piept, 

de-a cuceri o creastă și-apoi, stand drept, 

cu brațele deschise și liber ca un sprinten murg, 

din vârf de lume să-i surâzi bătrânului amurg. 

Fii înțelept și-asculta-i liniștea și freamătul 

și nu te amăgi să crezi că îi cunoști năravul.

E schimbător ca blana lupului când năpârlește, 

te prinde-n mrejele stabilității si-apoi pornește, 

din munte se preface-n lungă, pustiită vale, 

spargandu-se în mii de pietre mici, prăvale.